Din culisele performanței la matematică – cu Mateea, olimpică la Etapa Națională ONGM
“Educația nu se face nici cu forța și nici împins de la spate, sau altfel spus, nu împingeți sania pe asfalt, pentru că vă va fi greu și dumneavoastra și copilului.
Explicați copilului cu răbdare și blândețe frumusețea matematicii și aplicabilitatea ei în viața de zi cu zi.”
Pe Mateea am cunoscut-o în programul de pregătire suplimentară la matematică, Smartician și încă de la prima interacțiune ne-a cucerit cu prezența ei. Mateea este energică, veselă și însetată de provocări variate. Colaborează proactiv cu Dl. Virgilius Teodorescu – profesorul Smartician al Mateei – adică îi place să descifreze problemele mai dificile și, după ce vede prima rezolvare o caută curioasă și pe următoarea, întreabă când nu știe, aduce perspectivele proprii și se bucură de teste noi pentru a se antrena.
Anul acesta Mateea s-a calificat la Etapa Națională a Olimpiadei Naționale Gazeta Matematică. Ne-am bucurat de această performanță și am încercat să aflăm mai multe despre întregul univers din spatele acestei performanțe frumoase. Am descoperit un adolescent jucăuș și curios, cu opinii puternice, responsabile și mature.
Vă invităm, prin acest interviu, să intrați în universul din spatele performanței, cu Mateea.
>>>>Te rugăm să ne spui câte ceva despre tine.
Sunt un copil ca toți ceilalți, dar cu multă energie și personalitate. Mă cheamă Mateea și sunt genul de copil care știe ce își dorește. De aceea sunt la școala la care mi-am dorit, Colegiul National “Stefan cel Mare” Suceava, cel mai bun din oraș. Am 13 ani și îmi place domeniul foto-video, să îmi fac prieteni, să practic sporturi ca tenisul sau ciclismul, să rezolv tot felul de Cuburi Rubik, să gătesc și să citesc. Acum sunt la “Mandrie și Prejudecată” și “Socrate în blugi”. Cred că cel mai mult îmi place să cunosc oameni interesanți, oameni de valoare, oameni care ne inspiră. Acum tânjesc după vremurile în care puteam să îi întâlnesc și să îi cunosc îndeaproape.
>>>>Ce profesii te inspiră cel mai mult și de ce?
Știți citatul: “Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.”? Îi admir pe oamenii care ne ajută să descoperim de ce, și îi îndrăgesc pe cei care sunt și buni, empatici, calzi. Cred că este extrem de importantă calitatea umană, indiferent de meserie, pentru că noi suntem oricum interdependenți unii de alții și, orice meserie, am avea nu putem crește profesional de unii singuri.
>>>>Dacă te gândești la Mateea de 28 de ani – ce profesie/ carieră crezi ca vei avea în viitor? Te ajută matematica de astăzi să te pregătești pentru drumul profesional pe care îl dorești?
De ce 28? 28 de puncte, de la concursuri? Acolo vreau să ajung. La 28 de ani mă văd rezidentă la medicină. Daca mă ajută matematica pentru ce îmi doresc eu? Evident că da. Indiferent ce carieră aș alege, matematica ajută deoarece ne structurează creierul să putem fi organizați și să avem o gândire logică și algoritmică bună, ne ajută să luam decizii cu discernământ.
>>>>Calificarea la Etapa Națională a ONGM este o performanță remarcabilă pe care ai atins-o în acest an. Care crezi că au fost ingredientele care te-au ajutat să obții această performanță? Cum te-ai ajutat tu și cum te-au ajutat cei din jur (părinți, profesori)?
Performanța e o ecuație cu multe necunoscute. Una dintre cele mai importante este lucrul individual deoarece profesorul nu poate întotdeauna să te pregătească, el poate să te îndrume asfel încât munca ta să fie eficientă, iar pentru lucrul individual e nevoie de perseverență și conștiinciozitate.
Evident și părinții m-au susținut, dar ajutorul acesta nu a fost doar acum, ci dintotdeauna. Ei mi-au dat libertate de decizie puțin câte puțin și m-au învățat să îmi dezvolt gândirea critică. Pot spune că părinții și profesorii fiecărui copil sunt ca o echipă tehnică în care, dacă există colaborare se obțin performanțe.
>>>>Cum ai descrie emoția pe care ai simțit-o când ai aflat că ești printre cei mai buni elevi dintre cei mai buni?
Sincer, la început, nici nu mi-a venit să cred că m-am calificat la naționala de matematică, n-am conștientizat poziția pe care o aveam, crezând că mai era o etapă intermediară. Bucuria a fost cu atât mai mare când am aflat că și prietena mea, colega mea de clasă s-a calificat! Totuși, în foarte scurt timp, această bucurie s-a transformat în presiune: presiunea timpului, presiunea celor din jur, presiunea emoțiilor, presiunea performanțelor și frica că nu am lucrat suficient.
>>>> Ce gânduri le transmiți PĂRINȚILOR, în general? Cum pot ei să-i susțină pe copii pentru a ajunge să îndrăgească matematica și să aibă rezultate cât mai bune?
Jucați-vă mult cu copiii dumneavoastră. Jocul e primul pas către cunoaștere, iar o bună relaționare între copil și dvs. se obține atunci când nu sunteți doar părinte, ci și cel mai bun prieten.
Explicați copilului, cu răbdare și blândețe, frumusețea matematicii, și aplicabilitatea ei în viața de zi cu zi. Dacă nu vă este ușor sau vă dați seama că nu funcționează, încercați să găsiți un îndrumător potrivit personalității copilului dvs.
Educația nu se face nici cu forța și nici împins de la spate, sau altfel spus, nu împingeți sania pe asfalt, pentru că vă va fi greu și dumneavoastră și copilului, dar le veți sparge timpanele și celor din jur, în cazul nostru, profesorilor.
De asemenea, încercați să sprijiniți și să aveți răbdare, chiar și când credeți că nu mai aveți deloc.
>>>> Ce le-ai spune altor ELEVI, pornind de la experiența ta? Ce i-ai sfătui să facă pentru a fi buni și foarte buni la mate?
- Învață în mod constant. Consecvența, în oricare domeniu, este foarte importantă.
- Fii cu ochii deschiși la idei noi, teoreme noi, rezolvări noi. Dacă ești receptiv și curios, le vei ințelege cu mai multă ușurință.
- Încearcă să citești probleme de la alt nivel, de dificultate mai mare. Chiar dacă sunt deja rezolvate, aceste probleme te vor ajuta să îți lărgești câmpul de cunoștințe și capacitatea de a înțelege.
P.S: Nu vă sfătuiesc să citiți înainte lecțiile la matematică. La alte materii poate da, dar la matematică, dacă înțelegi greșit, este greu să reții varianta corecta ulterior.
>>>> Performanțele de top se ating mai lesne atunci când îndrăgești acel subiect. Ce gânduri ai vrea să le transmiți PROFESORILOR de matematică pentru a-i ajuta pe cât mai mulți copii să îndrăgească matematica?
Eu îmi apreciez foarte mult profesorii pentru faptul ca nu mi-au retezat vârfurile de personalitate, momente ale mele care, în alte școli, ar fi putut fi catalogate drept obraznicie.
Și să știți că odata la ceva timp, o temă mai scurtă poate aduce o mică bucurie copilului și el canalizează indirect și fără să conștientizeze această bucurie către matematică.
Ajutați-vă elevii să ia note mari, meritate prin muncă.
>>>>La final, te rugăm să le propui colegilor tăi din țară o problemă distractivă de matematică.
Pentru că îmi plac ceasurile, deși timpul nu e întotdeuna prietenul meu, vă propun o problemă cu și despre ceasuri:
De câte ori, pe durata unei zile, sunt limbile ceasului perpendiculare ?
Îți mulțumim, Mateea, pentru deschiderea din acest interviu și suntem onorați să îți fim alături! Mult succes în tot ce iți propui – cu determinarea pe care o ai, sigur vei realiza ce îți dorești :).
Articolul următor