Povești matematice – de vorbă cu Dl. Prof. Ovidiu Bădescu, inițiator „Mate pentru toți”
„Orice copil poate îndrăgi matematica, dacă e predată în înveliș de ciocolată, dacă fiecărei noțiuni matematice, înainte de a fi predată, i se aduce o istorioară, o poveste.”
Am stat de vorbă despre matematică, despre on-line și, pe alocuri, despre viață cu Domnul Ovidiu Bădescu – Profesor de matematică la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița și omul din spatele canalului de Youtube și a comunității „Mate pentru toți”. Am descoperit multă creativitate și vocație în a aduce matematica mai aproape de copii.
>>> În deschidere, vă rog să ne spuneți câteva lucruri despre dumneavoastră. Unde ați crescut?
În Șopotu-Vechi, un sat de munte din județul Caraș-Severin și am avut cea mai frumoasă copilărie posibilă, cu prieteni cu care jucam fotbal până ne prindea noaptea, cu bunicii aproape, cu cositul fânului, cu mers cu vacile la pășunat.
Cine v-a insuflat pasiunea pentru matematică?
Tata care, deși profesor de română, reușea să se descurce cu matematica de gimnaziu mai bine decât mine. Îmi amintesc cum, înainte de admiterea la liceul pedagogic din Caransebeș, când mie nu îmi ieșea o problemă, tata a luat o foaie și un creion și a rezolvat-o imediat. Era o problemă de geometrie în spațiu.
Ce ne puteți spune despre drumul dvs. de când v-ați gândit să deveniți profesor si până in prezent? Care au fost cele mai importante momente?
Îmi plăcea compania oamenilor, îmi place să socializez și cred că asta a fost primordial în alegerea meseriei. Faptul că am ales matematica se datoreză profesorului de mate din liceu, domnul profesor Grindeanu care făcea ca și cele mai grele probleme să pară logice și să îți fie ciudă că nu ți-a venit ție ideea de rezolvare.
Cele mai importante momente au fost admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara, apoi obținerea titularizării la Grupul Școlar Industrial Anina – peste 3 ani și alt concurs, apoi titularizarea la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița.
>>> Despre copii și bucuria matematicii: credeți că matematica este mai mult decât o materie școlară? La ce ne ajută matematica în viață?
Matematica este o materie școlară, însă gândirea matematică, pe care noi ca și profesori o dezvoltăm, este mai mult decât atât, e o abilitate foarte utilă într-o societate în permanentă schimbare.
Din matematică, după terminarea liceului, cei care nu urmează o facultate în domeniu, nu mai rețin nimic, însă gândirea matematică îi va ajuta să câștige un proces, dacă sunt avocați, să pună un diagnostic corect, dacă sunt medici, să scrie un articol ușor de înțeles, dacă devin jurnaliști.
Cum ajunge un copil sa iubească matematica?
Nu știu, cred că a o iubi, se poate dacă acel copil are aptitudini deosebite spre matematică. Însă sunt convins că orice copil o poate îndrăgi, dacă matematica e predată în înveliș de ciocolată, dacă fiecărei noțiuni matematice, înainte de a fi predată, i se aduce o istorioară, o poveste.
De ce sunt atât de mulți copii cărora nu le place sau le este teamă de matematică?
Multor copii le este teamă de matematică deoarece matematica pentru mulți înseamnă multe formule memorate și aplicarea mecanică a acelor formule. De asemenea, cantitatea de informație e imensă. Pledez pentru o matematică în care elevilor să le fie date formulele pe care le folosesc și să se puncteze doar abilitatea de a folosi acele formule.
Când vine vorba de atenția copiilor, are matematica vreo șansă în fața tentațiilor precum Fortnite, AmongUs sau TikTok?
Clar matematica NU va putea fi în competiție cu Fortnite, AmongUs sau cu TikTok-ul. Dar poate colabora cu acestea. Așa cum în Minecraft Education se poate face mate, consider că matematica ajută la stabilirea strategiilor pentru a fi cel mai bun în ceea ce ați enumerat mai sus.
Cum pot părinții să-și susțină copiii în atracția pentru matematică?
Nu trebuie ca TOȚI COPIII să fie atrași de mate, ar fi imposibil. Cred că ar fi suficient să nu le fie frică de ea, iar acest lucru se poate rezolva prin diferite provocari matematice pe care copiii să le rezolve. Să fie o scară cu trepte, cu succese mici, dar pe care să urce.
>>> Despre comunitate: sunteți foarte activ în comunitate, atât prin SuperTeach, cât și prin Mate pentru Toți. Ce vă motivează în a vă implica în aceste comunități?
SuperTeach-ul m-a ajutat să redescopăr umanitatea din mine; sistemul de învățământ bazat pe competiție m-a transformat în robot. Nu căutam decât performanța, fiind convins ca e înspre binele copiilor, însă mi-am dat seama că, de fapt, noi ca profesori ar trebui să fim ca vântul care să îi ajute să zboare in direcția dorită. Le sunt recunoscător Cristinei Gheorghe, lui Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru și tuturor prietenilor mei din această familie minunată.
Cu Mate pentru Toți e o poveste nouă, un grup început prin octombrie care acum are cam 6000 de membri, iar ceea ce dorim să aducem nou este un fel de ordine în postări, astfel în fiecare zi e câte un domeniu: materie gimnaziu, examen evaluare, materie liceu, examen bac, Medalion Mate pentru Toți, dublate de postări de ciclul primar. Mulțumesc celor care sunt activi și care duc acest grup mai departe.
>>> Despre matematică și on-line: preferați orele la catedră sau on-line? Care sunt acele avantaje din on-line care credeți că se vor păstra și după pandemie?
Prefer predarea pe tableta grafică, ar fi ideal ca și în clasă să fie un videoproiector (este visul meu de acum 10 ani) și eu să scriu pe tabletă. Astfel voi vedea elevii în timp ce le explic, nu voi fi cu spatele la ei. Iar această predare se poate face și online, și fizic, însă e clar că prefer emoția întâlnirii fizice cu elevii, pentru că atunci nu transmit doar informație, ci facem schimb și de picături de empatie.
Sunt convins ca un classroom, un meet, lecțiile video de pe youtube, platformele de evaluare se vor păstra și după pandemie, însă va depinde de fiecare dintre noi cât le vom păstra și după ce nu vom mai fi obligați să o facem.
>>> Vă rog să propuneți cititorilor noștri o problemă de matematică distractivă.
Cred ca am citit in Jocul lui Ender, eram student pe atunci, problema:
Construiți, cu ajutorul a 6 bețe de chibrit, 4 triunghiuri astfel încât să nu rămână porțiuni din chibrite nefolosite în acele triunghiuri.
M-am chinuit o gramadă să o fac….și am aflat doar spre finalul cărții soluția. Succes!
>>> În final, dacă aveți, care este moto-ul dvs. sau un citat preferat.
,,Plutește drept înainte și dacă pământul pe care îl cauți nu există, Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ți răsplăti îndrăzneala” – Regina Elisabeta către Cristofor Columb
Vă mulțumim, Domnule Ovidiu Bădescu! Vă și ne dorim să inspirați cât mai mulți copii să se bucure de savoarea matematicii.